ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ   Nr. 79 din 28 septembrie 2011

pentru reglementarea unor măsuri necesare intrării în vigoare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil

 

         EMITENT:      GUVERNUL ROMÂNIEI

         PUBLICATĂ ÎN: MONITORUL OFICIAL  NR. 696 din 30 septembrie 2011

 

    Având în vedere intrarea în vigoare la data de 1 octombrie 2011 a noului Cod civil, luând în considerare faptul că aplicarea noilor reglementări civile este condiționată de existența, la data intrării lor în vigoare, a unui cadru normativ adaptat și corelat, având în vedere dispozițiile Legii nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, care impun adoptarea până la data intrării în vigoare a acestuia a tuturor actelor normative necesare aplicării noilor reguli de drept civil, având în vedere efectele deosebit de importante pe care Codul civil le leagă de înscrierea în Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare, efecte care nu se pot produce în lipsa corelării procedurilor actuale de înscriere cu noile reguli consacrate de Codul civil, ținând cont de faptul că nearmonizarea legislației va conduce, pe de o parte, la blocarea activității de înscriere în arhivă, ceea ce va afecta în mod grav drepturile creditorilor ipotecari și securitatea circuitului civil, și, pe de altă parte, la inaplicabilitatea unor norme și soluții noi din Codul civil, pentru a evita interpretarea divergentă a noilor reguli de drept civil din cauza lipsei de unitate terminologică și de substanță între noul Cod civil și o serie de reglementări specifice, întrucât neadoptarea acestui act normativ ar avea drept consecință negativă imposibilitatea funcționării corespunzătoare a unor servicii de interes public, cu prejudicierea gravă a drepturilor cetățenilor, precum și generarea unei practici judecătorești neunitare, în considerarea faptului că aspectele mai sus menționate vizează un interes public și constituie o situație extraordinară, a cărei reglementare nu poate fi amânată, impunând adoptarea de măsuri imediate pe calea ordonanței de urgență, în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituția României, republicată,

 

    Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de urgență.

 

    ART. I

    Ordonanța Guvernului nr. 89/2000 privind unele măsuri pentru autorizarea operatorilor și efectuarea înscrierilor în Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 423 din 1 septembrie 2000, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 298/2002, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:

    1. Articolul 1 se modifică și va avea următorul cuprins:

    "ART. 1

    În sensul prezentei ordonanțe, termenii și expresiile de mai jos au următoarele semnificații:

    a) regulament - Regulamentul pentru organizarea și funcționarea Arhivei Electronice de Garanții Reale Mobiliare, adoptat prin Hotărârea Guvernului nr. 802/1999, cu modificările ulterioare;

    b) operator - persoana fizică sau juridică autorizată să efectueze înscrierea avizelor de ipotecă în Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare;

    c) agent - persoana fizică sau juridică împuternicită de operatori să efectueze direct înscrierea avizelor de ipotecă în Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare;

    d) arhivă - Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare (AEGRM);

    e) aviz de înscriere - după caz:

    1. avizul de constituire a ipotecii și de înscriere a celorlalte operațiuni juridice supuse prevederilor Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, în ceea ce privește ordinea de prioritate, publicitatea și executarea, denumit în continuare aviz de ipotecă inițial;

    2. avizul modificator al avizului de ipotecă inițial, vizând descrierea bunului ipotecat, numele/denumirea debitorului, respectiv a creditorului, rectificarea oricărei erori materiale survenite și alte modificări reglementate de lege;

    3. avizul de cesiune a creanței ipotecare;

    4. avizul de reducere a ipotecii la o parte din bunurile afectate acesteia prin avizul de ipotecă inițial;

    5. avizul de extindere a ipotecii asupra altor bunuri;

    6. avizul de prelungire a avizului de ipotecă inițial;

    7. avizul de stingere a avizului de ipotecă inițial datorită executării obligației garantate ori renunțării creditorului la întreaga ipotecă;

    8. avizul de nulitate datorită anulării sau constatării nulității contractului de ipotecă prin hotărâre judecătorească irevocabilă sau conform legii, după caz;

    9. avizul de înscriere a intenției de constituire a unei ipoteci;

    10. avizul de transformare a intenției de constituire a ipotecii în aviz de ipotecă inițial;

    11. avizul de menținere a ipotecii;

    12. avizul de actualizare a datelor;

    13. avizul de executare a bunului ipotecat;

    14. avizul de preluare în contul creanței;

    15. avizul de cesiune a ipotecii;

    16. avizul de schimbare a rangului ipotecilor;

    17. avizul de fiducie inițial;

    18. avizul de acceptare a fiduciei de către beneficiar;

    19. avizul modificator al avizului de fiducie inițial;

    20. avizul de stingere a avizului de fiducie inițial;

    21. avizul de nulitate a avizului de fiducie inițial."

    2. Articolul 2 se modifică și va avea următorul cuprins:

    "ART. 2

    (1) Înregistrarea operațiunilor privind ipotecile mobiliare, a operațiunilor asimilate acestora, a altor drepturi prevăzute de lege, precum și publicitatea operațiunilor juridice prevăzute de lege se efectuează, dacă prin lege nu se prevede altfel, în AEGRM, care constituie un sistem de evidență a priorității ipotecilor mobiliare și de publicitate, structurat pe persoane și bunuri.

    (2) Ipotecile mobiliare, gajul mobiliar, precum și orice alte operațiuni asimilate acestora, pentru care legea prevede înscrierea în arhivă în vederea efectuării publicității, se înscriu în arhivă prin completarea, în mod corespunzător, a formularelor de aviz de ipotecă mobiliară.

    (3) Înregistrarea în arhivă a avizelor de înscriere se efectuează de operatori și de agenții acestora, în condițiile prevăzute în regulament și în prezenta ordonanță.

    (4) Accesarea arhivei este permisă numai prin intermediul aplicațiilor software puse la dispoziție de Corpul operatorilor și avizate de Autoritatea de Supraveghere."

    3. Articolul 3 se modifică și va avea următorul cuprins:

    "ART. 3

    (1) Autoritatea de Supraveghere a arhivei este Ministerul Justiției.

    (2) Ministerul Justiției, în calitatea sa de Autoritate de Supraveghere, exercită următoarele atribuții:

    a) autorizează operatorii, cu avizul consultativ al Corpului operatorilor, în vederea înregistrării în arhivă a avizelor de înscriere;

    b) supraveghează activitatea de înregistrare a avizelor de înscriere de către operatori și agenții acestora;

    c) administrează și întreține sistemul computerizat de siguranță al arhivei amplasat la sediul Ministerului Justiției. Acesta constituie unul dintre nodurile sistemului de administrare a informației arhivei, care este compus din două sau mai multe servere independente, situate în locuri diferite și conectate între ele. În mod excepțional, Autoritatea de Supraveghere poate efectua înregistrări în arhivă ale avizelor de înscriere, însă doar în cazurile expres și limitativ prevăzute de lege;

    d) controlează activitatea operatorilor și a agenților acestora, precum și funcționarea arhivei, în vederea asigurării respectării dispozițiilor legale în vigoare. În acest scop Autoritatea de Supraveghere va emite decizii pentru punerea în aplicare a prevederilor legale, care vor avea caracter obligatoriu pentru operatori și agenții acestora;

    e) examinează orice plângere primită referitoare la nerespectarea de către operatori, directorii de arhivă sau de agenții împuterniciți a dispozițiilor legale și dispune măsurile corespunzătoare pentru remedierea situației, potrivit dispozițiilor prezentei ordonanțe și ale regulamentului;

    f) constată săvârșirea abaterilor disciplinare prevăzute de prezenta ordonanță și aplică sancțiunile corespunzătoare;

    g) supraveghează desfășurarea activității operatorilor și agenților acestora în conformitate cu regulile concurențiale, sesizează Consiliul Concurenței cu privire la încălcarea acestora și poate suspenda sau revoca dreptul de a efectua operațiuni de înregistrare în arhivă, atunci când există probe suficiente cu privire la practicile respective. Măsurile luate își vor produce efectele până la soluționarea definitivă a cauzei, potrivit dispozițiilor Legii concurenței nr. 21/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare; după acest moment, Autoritatea de Supraveghere va dispune măsuri în concordanță cu decizia Consiliului Concurenței sau, după caz, a instanței judecătorești;

    h) suspendă sau revocă dreptul unui operator sau al unui agent de a efectua înscrieri în arhivă, în cazul în care constată că acesta a încălcat în mod repetat dispozițiile legale și deciziile sale, menționate la lit. d);

    i) cooperează cu operatorii și agenții acestora, respectiv cu Corpul operatorilor, în scopul îmbunătățirii calităților și performanțelor tehnice, a administrării și funcționării arhivei, precum și a relației dintre arhivă și terminalele care o deservesc;

    j) asigură, în condițiile legii, accesul direct și gratuit al publicului la citirea informațiilor înscrise în arhivă numai prin intermediul aplicației software a arhivei de pe site-urile oficiale ale Ministerului Justiției și Corpului operatorilor;

    k) poate lua, în mod temporar, măsurile care se impun în cazul în care modalitățile tehnice de a accesa arhiva, folosite de public, de operatori sau agenții împuterniciți ai acestora, ar conduce la perturbarea funcționării arhivei și la îngreunarea substanțială a realizării scopului pentru care aceasta a fost creată."

    4. La articolul 11, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:

    "ART. 11

    (1) Persoanele juridice străine vor putea să înființeze în România, în condițiile legii, entități cu personalitate juridică având ca obiect de activitate înscrierea în arhivă a operațiunilor prevăzute de lege."

    5. La articolul 12, alineatul (5) se modifică și va avea următorul cuprins:

    "(5) Corpul operatorilor va putea propune Autorității de Supraveghere adoptarea de reguli interne pentru administrarea și operarea arhivei, cu respectarea dispozițiilor Codului civil, a prezentei ordonanțe și a regulamentului."

    6. La articolul 12, după alineatul (5) se introduc două noi alineate, alineatele (5^1) și (5^2), cu următorul cuprins:

    "(5^1) Corpul operatorilor va putea participa alături de Autoritatea de Supraveghere la elaborarea regulamentului pentru organizarea și funcționarea AEGRM.

    (5^2) Corpul operatorilor poate propune Autorității de Supraveghere luarea de măsuri disciplinare împotriva operatorilor și agenților împuterniciți ai acestora. Toate măsurile disciplinare luate de Autoritatea de Supraveghere vor fi comunicate Corpului operatorilor."

    7. La articolul 13, partea introductivă și punctul 2 al literei b) se modifică și vor avea următorul cuprins:

    "ART. 13

    Persoanele care doresc să obțină autorizația de operator vor înainta Autorității de Supraveghere următoarele documente:

    ..........................................................................

    2. o copie certificată de pe actul constitutiv de la registrul comerțului, registrul asociațiilor și fundațiilor, respectiv copia actului administrativ care a autorizat constituirea și funcționarea pe teritoriul României a persoanei juridice;".

    8. Articolul 15 se modifică și va avea următorul cuprins:

    "ART. 15

    (1) În termen de 45 de zile de la data depunerii documentației complete pentru obținerea autorizației de operator, Autoritatea de Supraveghere va soluționa cererea de acordare a autorizației. În cadrul acestui termen Autoritatea de Supraveghere va solicita Corpului operatorilor să se pronunțe, motivat, asupra capacității solicitantului de a opera în arhivă, printr-un aviz consultativ. Documentația se depune în două exemplare, unul la Autoritatea de Supraveghere, unul la Corpul operatorilor. Exemplarul original se depune la Autoritatea de Supraveghere.

    (2) Autorizarea se realizează prin ordin al ministrului justiției și se acordă pe o durată de 3 ani, cu posibilitatea reînnoirii periodice.

    (3) În vederea soluționării cererii de autorizare, Autoritatea de Supraveghere va verifica îndeplinirea condițiilor stabilite de lege, precum și gradul de satisfacere a următoarelor criterii:

    a) gradul de acoperire teritorială a solicitantului;

    b) existența unor resurse financiare suficiente pentru exercitarea atribuției de operator;

    c) numărul de birouri teritoriale care vor primi avize de înscriere, în vederea înregistrării în arhivă;

    d) existența unei garanții pentru răspunderea profesională, superioară nivelului minim stabilit la art. 20 alin. (1);

    e) oferirea serviciilor de înscriere pentru publicul larg;

    f) capacitatea de a crea facilități pentru accesul liber al publicului la informațiile cuprinse în arhivă;

    g) capacitatea de a asigura accesul la arhivă prin tehnologii noi.

    (4) Prin instrucțiuni, Autoritatea de Supraveghere va stabili conținutul și punctajul corespunzător fiecărui criteriu și va putea, în funcție de condițiile existente pe piața serviciilor operatorilor, să completeze sau să reducă numărul criteriilor prevăzute la alin. (3).

    (5) Criteriile de autorizare stabilite de Autoritatea de Supraveghere trebuie îndeplinite de solicitanți și de agenții acestora la momentul solicitării autorizației de operator, pe toată durata funcționării și pentru orice birou teritorial înființat ulterior momentului autorizării.

    (6) Agenții împuterniciți după autorizarea operatorului trebuie să îndeplinească criteriile aprobate prin instrucțiunile de autorizare în vigoare la momentul împuternicirii acestora.

    (7) Solicitantului care nu va completa documentația în termen de 50 de zile de la emiterea adresei în acest sens de către Autoritatea de Supraveghere i se va respinge cererea de autorizare. De la completare curge un nou termen de 45 de zile pentru soluționarea cererii.

    (8) Dispozițiile privind autorizarea se aplică în mod corespunzător și pentru reînnoirea autorizației. În vederea reautorizării, operatorul va depune cererea de reînnoire a autorizației la Autoritatea de Supraveghere cu cel puțin două luni înainte de expirarea autorizării anterioare.

    (9) În cazul în care cererea de reînnoire a autorizației este respinsă, Autoritatea de Supraveghere va opri, în ultima zi de valabilitate a autorizării, accesul operatorului la AEGRM, începând cu ora la care se sfârșește programul de lucru al Autorității de Supraveghere. Dacă aceasta este o zi nelucrătoare, termenul se va proroga până la prima zi lucrătoare."

    9. La articolul 16, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:

    "ART. 16

    (1) Operatorii sunt abilitați să împuternicească agenți, care vor acționa în numele și pe seama acestora, să înregistreze direct în arhivă avizele de înscriere."

    10. La articolul 17, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:

    "ART. 17

    (1) În vederea împuternicirii unui agent, operatorul va comunica Autorității de Supraveghere atributele de identificare a agentului, documente referitoare la înființarea, organizarea și funcționarea agentului împuternicit, precum și toate documentele care fac dovada îndeplinirii criteriilor de autorizare în vigoare la data comunicării acestora."

    11. La articolul 19, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:

    "ART. 19

    (1) Operatorii sunt obligați să garanteze profesional împotriva eventualelor prejudicii rezultând din înregistrarea necorespunzătoare a avizelor de înscriere."

    12. La articolul 19 alineatul (3), litera b) se modifică și va avea următorul cuprins:

    "b) calitatea de acționar care, prin participarea la capitalul social sau în alt mod, deține cel puțin poziție de control în structura acționariatului entității respective, potrivit Legii nr. 297/2004 privind piața de capital, cu modificările și completările ulterioare."

    13. La articolul 21, alineatele (1) și (3) se modifică și vor avea următorul cuprins:

    "ART. 21

    (1) Prejudiciile cauzate prin activitatea de înscriere desfășurată de operator potrivit dispozițiilor Codului civil, prezentei ordonanțe și regulamentului, inclusiv cele care angajează, în condițiile legii, răspunderea civilă rezultând din săvârșirea unei fapte penale sau a unei contravenții, vor fi acoperite cu indemnizația de asigurare profesională sau cu scrisoarea de garanție.

    ..........................................................................

    (3) Diligența operatorilor vizând exercitarea atribuțiilor care privesc înregistrarea în arhivă a avizelor de înscriere, în modul prevăzut în regulament și în prezenta ordonanță, se apreciază in abstracto, în condițiile stabilite de art. 1.480 alin. (2) din Codul civil."

    14. Articolul 22 se modifică și va avea următorul cuprins:

    "ART. 22

    Termenul de prescripție extinctivă pentru introducerea acțiunii în răspundere civilă împotriva operatorului și/sau agentului acestuia, pentru recuperarea pagubelor produse prin înscrierea necorespunzătoare culpabilă a avizelor de înscriere în raport cu formularele de avize de înscriere predate de solicitantul înscrierii, este de un an și începe să curgă de la data la care persoana interesată a cunoscut prejudiciul, însă nu mai târziu de la împlinirea a două luni de la data efectuării înregistrării avizului de înscriere în arhivă."

    15. Articolul 24 se modifică și va avea următorul cuprins:

    "ART. 24

    (1) Beneficiarii serviciilor de înregistrare în arhivă a avizelor de înscriere vor plăti o taxă de 30 lei pentru fiecare aviz de ipotecă inițial.

    (2) Pentru celelalte avize de ipotecă se vor plăti următoarele taxe:

    a) 20 lei pentru avizul modificator al avizului de ipotecă inițial;

    b) 10 lei pentru avizul de nulitate al avizului de ipotecă inițial;

    c) 10 lei pentru avizul de stingere a avizului de ipotecă inițial;

    d) 20 lei pentru avizul de cesiune a creanței ipotecare;

    e) 20 lei pentru avizul de reducere a ipotecii la o parte din bunurile afectate acesteia prin avizul de ipotecă inițial sau de extindere a ipotecii asupra altor bunuri;

    f) 20 lei pentru avizul de prelungire a avizului de ipotecă inițial;

    g) 20 lei pentru avizul de menținere a ipotecii;

    h) 20 lei pentru avizul de executare a bunului ipotecat;

    i) 20 lei pentru avizul de preluare în contul creanței;

    j) 40 lei pentru avizul de cesiune a ipotecii;

    k) 40 lei pentru avizul de schimbare a rangului ipotecilor;

    l) 30 lei pentru avizul de transformare.

    (3) Beneficiarii serviciilor de înregistrare în arhivă a avizelor de înscriere vor plăti o taxă de 60 lei pentru fiecare aviz de fiducie inițial.

    (4) Pentru celelalte avize de fiducie se vor plăti următoarele taxe:

    a) 40 lei pentru avizul de acceptare a fiduciei de către beneficiar;

    b) 40 lei pentru avizul modificator al avizului de fiducie inițial;

    c) 40 lei pentru avizul de nulitate a avizului de fiducie inițial;

    d) 40 lei pentru avizul de stingere a avizului de fiducie inițial."

    16. Articolul 25 se modifică și va avea următorul cuprins:

    "ART. 25

    (1) Sumele realizate din taxele stabilite la art. 23 și 24 se virează la bugetul de stat.

    (2) Cuantumul taxelor stabilite la art. 23 și 24 va fi actualizat prin hotărâre a Guvernului, în funcție de rata oficială a indicelui de inflație."

    17. La articolul 27, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:

    "ART. 27

    (1) Nivelul tarifelor percepute de operatori pentru prestarea operațiunilor de înregistrare în arhivă a avizelor de înscriere, pentru accesul la baza de date și pentru celelalte servicii accesorii se stabilește în mod liber, cu respectarea prevederilor Legii nr. 21/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare."

    18. La articolul 28^1, alineatul (3) se modifică și va avea următorul cuprins:

    "(3) La solicitarea părții interesate operatorii vor certifica existența înregistrării în arhivă a unui aviz de înscriere, pe baza indicării numărului de identificare a avizului de înscriere."

    19. Articolul 28^2 se modifică și va avea următorul cuprins:

    "ART. 28^2

    (1) Creditorul ipotecar sau reprezentantul său, împuternicit prin procură autentică sau împuternicire avocațială, poate solicita înscrierea în arhivă a oricărui tip de aviz de ipotecă.

    (2) Debitorul obligației garantate sau reprezentantul său, împuternicit prin procură autentică sau împuternicire avocațială, poate solicita doar înscrierea în arhivă a avizului de ipotecă inițial.

    (3) Constituitorul ipotecii sau reprezentantul său, împuternicit prin procură autentică sau împuternicire avocațială, poate solicita doar înscrierea în arhivă a avizului de ipotecă inițial și a avizului de extindere a ipotecii asupra altor bunuri.

    (4) Avizul de cesiune a creanței ipotecare ori avizul modificator prin care se înlocuiește creditorul menționat în avizul de ipotecă inițial cu un alt creditor poate fi introdus în arhivă, după caz, la solicitarea cedentului, a cesionarului, a fostului sau a actualului creditor ori a reprezentantului acestora, împuternicit prin procură autentică sau împuternicire avocațială.

    (5) Avizul de cesiune a ipotecii poate fi depus la arhivă, după caz, la solicitarea cedentului ipotecii sau a cesionarului ipotecii ori a reprezentantului acestora, împuternicit prin procură autentică sau împuternicire avocațială.

    (6) Înscrierea în arhivă a avizelor de fiducie poate fi solicitată, după caz, fie de către constituitor, fie de către beneficiar, fie de către fiduciar sau administratorul provizoriu ori de către reprezentanții acestora împuterniciți prin procură autentică sau împuternicire avocațială, în condițiile stabilite de Autoritatea de Supraveghere prin ordinul ministrului justiției de aprobare a formularelor de avize de înscriere.

    (7) Operatorul va păstra documentele de reprezentare aferente fiecărui aviz înscris și le va prezenta la cererea Autorității de Supraveghere."

    20. La articolul 28^3, alineatele (1) și (2) se modifică și vor avea următorul cuprins:

    "ART. 28^3

    (1) Formularul de aviz de înscriere va fi prezentat operatorului sau agentului acestuia la sediul biroului de înscriere în arhivă de către persoana interesată, potrivit legii, ori de către reprezentantul său împuternicit prin procură autentică sau împuternicire avocațială ori va fi transmis, în condițiile stabilite de Autoritatea de Supraveghere, sub forma unui înscris în formă electronică, căruia i s-a încorporat, atașat sau asociat o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat valabil.

    (2) Formularul de aviz de înscriere pe suport hârtie va fi completat în dublu exemplar și va fi semnat de către solicitant. Solicitantul va certifica prin semnătură orice modificare a datelor din formularul de aviz de înscriere."

    21. Articolul 30 se modifică și va avea următorul cuprins:

    "ART. 30

    Corpul operatorilor are obligația de a furniza Autorității de Supraveghere, în termen de 30 de zile de la data primirii solicitării, informațiile sau rapoartele cerute de aceasta."

    22. După articolul 30 se introduce un articol nou, articolul 30^1, cu următorul cuprins:

    "ART. 30^1

    Operatorii, agenții sau împuterniciții acestora răspund, în desfășurarea activității lor, disciplinar, contravențional, civil sau penal, după caz."

    23. Articolul 31 se modifică și va avea următorul cuprins:

    "ART. 31

    (1) Constituie contravenții următoarele fapte:

    a) falsificarea datelor din arhivă;

    b) înscrierea de către operatori, agenții sau împuterniciții acestora, la cererea unei părți care nu justifică un interes, a avizelor de ipotecă;

    c) falsificarea informațiilor extrase din arhivă, în vederea influențării oricărei decizii cu privire la un drept de ipotecă;

    d) distrugerea, degradarea ori aducerea în stare de neîntrebuințare a programelor de computer sau a echipamentelor arhivei.

    (2) Faptele prevăzute la alin. (1) se sancționează cu amendă cuprinsă între 500 lei și 1.000 lei."

    24. După articolul 31 se introduce un articol nou, articolul 31^1, care va avea următorul cuprins:

    "ART. 31^1

    (1) Constituie abateri disciplinare nerespectarea de către operatori sau de birourile teritoriale proprii ori de agenții împuterniciți ai acestora a următoarelor obligații:

    a) înregistrarea în arhivă a avizelor de înscriere în condițiile prevăzute în regulament și în prezenta ordonanță;

    b) desfășurarea activității în conformitate cu regulile de concurență loială;

    c) ținerea evidenței înscrierilor acoperite de garanția de răspundere profesională și constituirea din timp a unei garanții suplimentare;

    d) achitarea taxelor aferente înregistrărilor efectuate în arhivă, la termenele stabilite pentru îndeplinirea acestei obligații, și a contribuțiilor la Corpul operatorilor;

    e) respectarea deciziilor Autorității de Supraveghere;

    f) furnizarea către Autoritatea de Supraveghere, în termen de 30 de zile de la data primirii solicitării, a informațiilor și documentelor cerute de aceasta;

    g) menționarea de către agentul împuternicit, pe toate documentele emise de el, a calității de agent împuternicit, precum și a numelui/denumirii operatorului care l-a împuternicit;

    h) accesarea arhivei numai prin intermediul aplicației software puse la dispoziție de Corpul operatorilor și avizate de Autoritatea de Supraveghere, într-o manieră care să nu conducă la perturbarea funcționării arhivei sau la îngreunarea realizării scopului pentru care aceasta a fost creată;

    i) construirea unei pagini web proprii de prezentare a activității de înscriere în AEGRM astfel încât să nu inducă în eroare publicul utilizator și să nu creeze confuzie cu pagina web a arhivei, prin aspectul general al paginii, prezentare, însemne oficiale folosite, denumiri, imagini, figuri sau alte caracteristici relevante;

    î) comunicarea de către operator Autorității de Supraveghere, de îndată ce ia cunoștință, a oricăror modificări ale elementelor prevăzute la art. 17 alin. (1);

    j) transmiterea de către operator a unui raport detaliat al activității agentului împuternicit, în termen de 15 zile de la încetarea activității acestuia;

    k) păstrarea formularului de aviz de înscriere, a tuturor documentelor care însoțesc acest formular, a registrului general ținut corespunzător prevederilor art. 35 alin. (4) din regulament, precum și a corespondenței aferente desfășurării activității de operare în arhivă, în condițiile Legii Arhivelor Naționale nr. 16/1996, cu modificările și completările ulterioare;

    l) verificarea calității de persoană interesată a persoanei fizice solicitante care completează și semnează formularul de aviz de înscriere și care solicită înregistrarea acestuia în arhivă;

    m) respectarea programului de funcționare a arhivei potrivit dispozițiilor art. 46 alin. (1) din regulament;

    n) comunicarea de către operator Autorității de Supraveghere, în termenele prevăzute la art. 72 alin. (4) din regulament, a listei cu înregistrările preluate eronat în sistemul de administrare a informației din cauze tehnice;

    o) refuzarea documentelor de transfer electronic de date (TED) care nu sunt semnate cu semnătură electronică extinsă bazată pe un certificat calificat valabil sau nu au conținutul acceptat de arhivă și, atunci când este posibil, înștiințarea solicitantului respectiv cu privire la documentele TED refuzate și explicarea refuzului.

    (2) Autoritatea de Supraveghere poate aplica operatorilor sau birourilor teritoriale proprii ori agenților împuterniciți ai acestora, în raport cu gravitatea abaterii săvârșite, următoarele sancțiuni:

    a) avertisment scris;

    b) suspendarea dreptului de a efectua înscrieri în arhivă pe o durată de la 15 zile la un an;

    c) revocarea dreptului de a efectua înscrieri în arhivă.

    (3) Constatarea abaterilor disciplinare se efectuează de către personalul de specialitate al Autorității de Supraveghere, în urma unei cercetări prealabile. În cazul în care este necesar, personalul de specialitate al Autorității de Supraveghere, însoțit de reprezentantul Corpului operatorilor, se va deplasa la sediul operatorului sau al agentului împuternicit cercetat. În urma deplasării la sediul operatorului sau al agentului, se va întocmi un proces-verbal în care se vor consemna cele constatate și care va fi semnat de reprezentantul Autorității de Supraveghere, de reprezentantul Corpului operatorilor și de reprezentantul operatorului sau agentului.

    (4) Sancțiunile disciplinare împotriva operatorului se aplică prin ordin al ministrului justiției.

    (5) Sancțiunile disciplinare împotriva birourilor operatorului sau agenților împuterniciți ai acestuia se aplică prin decizie a conducătorului compartimentului de specialitate al Autorității de Supraveghere.

    (6) Împotriva sancțiunii disciplinare aplicate potrivit alin. (5) se poate face plângere în termen de 15 de zile de la comunicare.

    (7) Plângerea prevăzută la alin. (6) se rezolvă în termen de 30 de zile de la data înregistrării de către ministrul justiției sau de un împuternicit anume desemnat de acesta. Hotărârea ministrului justiției poate fi atacată la instanța de contencios administrativ competentă, potrivit legii."

    25. Articolul 32 se abrogă.

    26. Articolul 33 se modifică și va avea următorul cuprins:

    "ART. 33

    (1) Constatarea contravențiilor prevăzute la art. 31 și aplicarea sancțiunilor se efectuează de către organele de specialitate ale Autorității de Supraveghere.

    (2) Prevederile prezentei ordonanțe se completează cu dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare."

    ART. II

    Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 119/2007 privind măsurile pentru combaterea întârzierii executării obligațiilor de plată rezultate din contracte comerciale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 738 din 31 octombrie 2007, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 118/2008, cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:

    1. Titlul va avea următorul cuprins:

    "ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ

privind măsurile pentru combaterea întârzierii executării obligațiilor de plată rezultate din contracte între profesioniști"

    2. La articolul 1, punctul 1 va avea următorul cuprins:

    "1. contract încheiat între profesioniști reprezintă contractul încheiat fie între profesioniști, fie între aceștia și o autoritate contractantă, având ca obiect furnizarea unor bunuri sau prestarea de servicii contra unui preț constând într-o sumă de bani;".

    3. La articolul 1 punctul 2 litera b), partea introductivă va avea următorul cuprins:

    "b) oricare organism de drept public, altul decât unul dintre cele prevăzute la lit. a), cu personalitate juridică, fără scop lucrativ, care a fost înființat pentru a satisface nevoi de interes general și care se află în cel puțin una dintre următoarele situații:".

    4. La articolul 2, alineatul (1) și litera b) a alineatului (2) vor avea următorul cuprins:

    "ART. 2

    (1) Prezenta ordonanță de urgență se aplică creanțelor certe, lichide și exigibile ce reprezintă obligații de plată a unor sume de bani care rezultă din contracte încheiate între profesioniști.

    ..........................................................................

    b) contractele încheiate între profesioniști și consumatori."

    5. Titlul capitolului III va avea următorul cuprins:

    "CAPITOLUL III

    Dobânda aplicabilă obligațiilor de plată rezultate din contracte încheiate între profesioniști"

    6. La articolul 3 alineatul (1), litera a) și partea introductivă a literei b) se modifică și vor avea următorul cuprins:

    "a) în cazul contractelor încheiate între profesioniști, potrivit art. 1.523 alin. (2) lit. d) din Codul civil;

    ..........................................................................

    b) în cazul contractelor încheiate între profesioniști și o autoritate contractantă, fără a fi necesară punerea în întârziere a debitorului;".

    7. La articolul 5, alineatul (2) va avea următorul cuprins:

    "(2) În cazul litigiilor privitoare la obligații de plată rezultând din contracte prevăzute de prezenta ordonanță de urgență nu este necesară parcurgerea, în prealabil, a etapei concilierii directe prevăzute la art. 720^1 din Codul de procedură civilă."

    ART. III

    Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 409 din 10 iunie 2011, se modifică și se completează după cum urmează:

    1. După articolul 181 se introduce un nou articol, articolul 181^1, cu următorul cuprins:

    "ART. 181^1

    (1) Încuviințarea executării ipotecii mobiliare prin vânzarea bunului ipotecat prevăzută la art. 2.445 din Codul civil este de competența judecătoriei de la domiciliul sau, după caz, de la sediul creditorului.

    (2) Opoziția la executare prevăzută la art. 2.452 din Codul civil este de competența judecătoriei care a încuviințat vânzarea bunului mobil ipotecat.

    (3) Numirea administratorului bunului mobil ipotecat prevăzută la art. 2.468 și 2.469, din Codul civil, precum și opoziția la preluarea bunului mobil în vederea administrării sunt de competența judecătoriei de la domiciliul sau, după caz, de la sediul creditorului."

    2. La articolul 229, după alineatul (3) se introduce un nou alineat, alineatul (3^1), cu următorul cuprins:

    "(3^1) Până la intrarea în vigoare a reglementării prevăzute la alin. (1), măsura plasamentului, a plasamentului în regim de urgență și a supravegherii specializate se stabilesc și se monitorizează potrivit art. 58 - 70 din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, cu modificările ulterioare."

    3. La articolul 230, literele a) și c) se modifică și vor avea următorul cuprins:

    "a) Codicele civil (sau Codul civil din 1864), publicat în Monitorul Oficial nr. 271 din 4 decembrie 1864, nr. 7 din 12 ianuarie 1865, nr. 8 din 13 ianuarie 1865, nr. 8 din 14 ianuarie 1865, nr. 11 din 16 ianuarie 1865, nr. 13 din 19 ianuarie 1865, cu modificările și completările ulterioare, cu excepția dispozițiilor art. 1169 - 1174 și 1176 - 1206, care se abrogă la data intrării în vigoare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă;

    ..........................................................................

    c) Codicele de comerț din 1887, publicat în Monitorul Oficial nr. 31 din 10 mai 1887, cu excepția dispozițiilor art. 46 - 55, 57, 58 și 907 - 935, aplicabile în continuare în raporturile dintre profesioniști, care se abrogă la data intrării în vigoare a Legii nr. 134/2010, a cărții a II-a <<Despre comerțul maritim și despre navigație>>, precum și a dispozițiilor art. 948, 953, art. 954 alin. (1) și art. 955, care se abrogă la data intrării în vigoare a Codului maritim;".

    ART. IV

    La articolul 2 al articolului I^3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 119/2006 privind unele măsuri necesare pentru aplicarea unor regulamente comunitare de la data aderării României la Uniunea Europeană, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.036 din 28 decembrie 2006, aprobată cu completări prin Legea nr. 191/2007, se introduce un nou alineat, alineatul (2), cu următorul cuprins:

    "(2) În cazul certificatului de divorț emis de notarul public în conformitate cu prevederile art. 375 din Codul civil și pentru care se solicită recunoașterea sau încuviințarea executării într-un alt stat membru al Uniunii Europene, competența de a emite certificatele prevăzute în anexele I, II și III din Regulamentul nr. 2.201/2003, potrivit art. 39 și art. 41 alin. (1) din același regulament, aparține notarului public. În aceleași cazuri, pentru certificatul de divorț emis de ofițerul de stare civilă, competența de a emite, potrivit art. 39, certificatul prevăzut în anexa I din Regulamentul nr. 2.201/2003 aparține instanței care ar fi fost competentă să judece cererea de divorț în primă instanță, în lipsa acordului părților."

    ART. V

    Până la aprobarea noilor formulare și până în momentul în care acestea vor deveni operaționale prin implementarea modificărilor de structură a bazei de date și a aplicației software de introducere a datelor, în conformitate cu dispozițiile legale, înregistrarea în Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare a operațiunilor noi prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 89/2000 privind unele măsuri pentru autorizarea operatorilor și efectuarea înscrierilor în Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 298/2002, cu modificările și completările ulterioare, astfel cum a fost modificată prin prezenta ordonanță de urgență, și de Codul civil se va efectua potrivit unei proceduri aprobate prin ordin al ministrului justiției în termen de 3 zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.

    ART. VI

    După adoptarea și operaționalizarea noilor formulare, avizele înregistrate în Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare în perioada de după intrarea în vigoare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil se vor actualiza în mod corespunzător, fără plata unei taxe.

    ART. VII

    La data intrării în vigoare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, sintagma "contract comercial" sau "contracte comerciale" se înlocuiește cu sintagma "contract civil" sau, după caz, "contracte civile", iar sintagma "contracte sau acte de comerț", cu termenul "contracte".

    ART. VIII

    Prezenta ordonanță de urgență intră în vigoare la data de 1 octombrie 2011.

 

                  PRIM-MINISTRU

                     EMIL BOC

 

                       Contrasemnează:

                       Ministrul justiției,

                       Cătălin Marian Predoiu

 

                       Ministrul finanțelor publice,

                       Gheorghe Ialomițianu

 

    București, 28 septembrie 2011.

    Nr. 79.

 

                              ---------------